Care este rolul târgurilor de cariera?
Târgurile de carieră reprezintă unul dintre cele mai accesibile canale de recrutare pentru mulți angajatori. Cu alte cuvinte, este o reuniune a celor interesați să angajeze si a celor ce caută un loc de muncă, fiind o ocazie perfectă de a stabili conexiuni profesionale și de a discuta despre potențiale oportunități, astfel, ele pot fi destinate celor aflați la început de carieră sau celor cu experiență, iar uneori, se pot adresa celor care se află într-un anumit segment de vârstă.
Ce anume trebuie să știm despre târgurile de carieră
Târg de carieră este un mod rapid de a obține, un loc de muncă. Pot participa la aceste targuri mai mulți angajatori sau reprezentanți ai acestora, din domenii diverse de activitate, deși nu este neobișnuit ca la un astfel de târg să participe un singur angajator care are un număr mare de carieră disponibile, situație specifică mai ales marilor companii. Evenimentele cu un singur angajator sunt organizate pe departamente și nivele de instruire profesională.
Aceste reuniuni pot fi locale/regionale, pot fi organizate fizic sau online, beneficiază de promovare eficientă înainte de data la care au loc și au un tipar standard, în ceea ce privește organizarea. Astfel, angajatorii și/sau recrutorii au standuri proprii, iar solicitanții de locuri de muncă merg de la unul la altul, pentru a se prezenta și a vorbi cu aceștia. În unele situații, interviurile cu potențialii angajați se consumă la fața locului, iar în altele, candidații trec doar de primele filtre de selecție. Organizarea permite și încurajează depunerea de CV-uri, prin dialogul direct între părți. În funcție de complexitatea profesională cerută de respectivul job, pot apărea și oferte de angajare.
Pregătirea pentru un târgul de carieră
Dacă participi la un târg de carieră, pregătirea este la fel de importantă precum în cazul unei invitații la un interviu. Astfel:
- Analizează ce recrutori participă și stabilește care sunt domeniile de activitate pentru care ești pregătit sau care te interesează, apoi documentează-te cu atenție cu privire la acestea;
- Adaptează CV-ul pentru fiecare situație în parte, conform regulilor esențiale legate de redactarea acestuia (educația, abilitățile și experiența care te califică pentru acel job);
- Pregătește o variantă scurtă de CV (date personale, date de contact, ultima etapă de studii finalizată și experiența/stagiile de pregătire ori acțiunile de voluntariat) – la un târg de carieră, lucrurile se mișcă mult mai repede, fără să fie, însă, superficiale, așa că este indicat ca angajatorul care te interesează să poată parcurge într-un interval de câteva secunde aspectele cele mai importante din CV-ul personal;
- Redactează și un CV în engleză, pentru ofertele de munca in strainatate;
- Fă mai multe copii ale CV-ului personal – in extenso, și distribuie-l angajatorilor din domeniile pentru care ești calificat sau care te interesează, eventual, adaptat intereselor și obiectivelor specifice fiecărui angajator;
- Fii pregătit să oferi angajatorului, dacă îți solicită, un portofoliu de carieră (poate fi o variantă printată sau pe un stick de memorie);
- Pregătește dosare complete, cu tot ceea ce poate convinge un angajator cu privire la pregătirea și experiența profesională.
Evaluarea candidatului la târgul de carieră
Evaluarea candidatului începe în momentul în care acesta se îndreaptă către un potențial angajator. Înainte de a te prezenta, a vorbi sau a preda un CV, recrutorul își formează o primă impresie care poate să fie pozitivă, neutră sau negativă.
Este cu certitudine incorect, dar merită luat în calcul faptul că persoanele prezentabile, îmbrăcate adecvat sunt percepute ca fiind mai inteligente, mai demne de încredere și mai responsabile, în timp ce persoanele îmbrăcate casual sau mai neglijent sunt percepute ca fiind nepregătite sau mai puțin calificate. Partea bună este că această primă impresie poate fi modelată rapid prin atitudine, modul în care dialoghezi, dar și prin conținutul CV-ului.
Sfaturi pentru reusita
Cei care participă la un târg de carieră pot lua în calcul aceste câteva sfaturi – sau, mai bine spus, sfaturi care sunt utile în procesul de pregătire înainte de participarea la târgul de carieră, dar mai ales în timpul acestuia:
- înainte de a intra în spațiul unde se desfășoară evenimentul, stabilește exact care sunt angajatorii pentru care vrei să aplici și nu face greșeala de a căuta în timpul târgului o companie care oferă carieră potrivite;
- fii hotărât/ă, adoptă un aer sigur, fii calm și dovedește că ești organizat;
- spune foarte clar, în fraze scurte, ce ai de oferit ca potențial angajat; începe cu experiența, apoi pregătirea profesională, continuă cu stagiile de perfectionare, abilitățile și competențele pe care le deții, iar la final, spune ce planuri ai, totul în maximum 60 de secunde;
- fii pregătit să răspunzi la întrebări; acestea nu sunt foarte diferite de cele de la un interviu clasic, dar trebuie să poți formula răspunsuri scurte, care să cuprindă esențialul;
- adresează întrebări bine gândite recrutorului; este o modalitate foarte înțeleaptă de a te face remarcat și de a prelungi dialogul cu acesta;
- stabilește contacte și colectează adrese de email și cărți de vizită de la persoanele care pot fi potențiali angajatori;
- respectă strategia tipică de după un interviu și trimite un mesaj de mulțumire; trimite un CV în variantă electronică, o scrisoare de intenție, portofoliul și orice altceva îți este solicitat la prima întâlnire.
Motive pentru care un candidat este respins in urma unui interviu?
- Cadidatul nu corespunde cu cerintele profesionale ale postului!
- Candidatul nu se potriveste din punct de vedere al skills-urilor personale (de foarte mult ori acestea primeaza in fata expertizei profesionale)
- Asteptari salariale exagerate sau care depasesc bugetul companiei
- Atitudinea candidatului
- Lipsa de seriozitate, interes si implicare!
Târgurile organizate in cadrul proiectului ”Calificare astazi, Succes in viitor!” vor fi unele restranse, destinate domenilor de activitate specifice activitatii de formare si vizeaza cresterea gradului de insertie in munca a persoanelor care au dobandit competente prin activitatile de formare a proiectului, pe posturi adecvatepregatirii profesionale, Cresterea respectului de sine, a valorizarii in societate, cresterea mobilitatii si accesarii ne noi locuri de punca cu pachete motivationale superioare.